Dictionar

telefon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. téléphone)

1. telecomunicație prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalațiilor folosite în acest scop.
2. aparat electric, dintr-un transmițător și un receptor, pentru transmiterea la distanță a vorbirii; post telefonic.
3. chemare telefonică.
4. numărul telefonului unui abonat.
 

fototelefon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. phototéléphonie)

1. sistem de transmisie a convorbirilor telefonice prin modularea unui fascicul de lumină sau de raze infraroșii.
 

microtelefon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. microtéléphone, germ. Mikrotelephon)

1. receptor telefonic cu dispozitiv de format numărul atașat la el.
 

radiotelefon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. radiotéléphonique)

1. aparat portabil pentru efectuarea de radiocomunicații pe distanțe relativ scurte.
 

telefona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. téléphoner)

1. intr., tr. a comunica prin telefon.
 

telefonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. téléphonie)

1. transmitere la distanță a vorbirii cu ajutorul telefoanelor.
 

telefonist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. téléphoniste)

1. cel care face serviciu la o centrală telefonică.
 

adițional, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. additionnel)

1. adj. care reprezintă un adaos; suplimentar; supranumerar.
2. (chim.) de adiție.
3. s. f. convorbire telefonică suplimentară față de convorbirile incluse în preț.
 

alo 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allo, engl. hallo)

1. cuvânt prin care se face apelul sau se răspunde la telefon, la o chemare.
 

apel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appel)

1. strigare a numelui cuiva.
2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități.
3. îndemn, cerere, rugăminte.
4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.
5. (jur.) acțiune făcută de o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară.
 

apela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. appeler, lat. appellare)

1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.
 

auricular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auriculaire, lat. auricularius)

1. adj. referitor la ureche.
2. care aparține auriculului.
3. s. m. degetul mic de la mână.
4. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor.
 

buzer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. buzzer)

1. aparat electromagnetic la unele instalații telefonice, mijloc de apel și de transmitere a unor semnale după codul Morse; vibrator.