Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. commandite)
1. societate comercială în care, în temeiul unui contract, unii dintre asociaţi răspund solidar şi cu întreaga lor avere faţă de creditorii ei, iar alţii numai în limitele capitalului social investit.
2. fondurile vărsate de fiecare asociat al unei asemenea societăţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (concedia, după fr. congé)
1. interval de timp în care angajaţii sunt scutiţi, în temeiul legii, de a presta munca.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contribution, lat. contributio)
1. parte cu care se contribuie la o acţiune, la o cheltuială comună; aport.
2. a pune la ~ = a folosi capacitatea cuiva (sau a ceva) într-o acţiune.
3. (jur.; pl.) sumă de bani pe care un stat învins este obligat s-o plătească unui stat învingător în temeiul unui tratat de pace, depăşind pagubele cauzate de război.
4. impozit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. débiteur, lat. debitor)
1. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit2 (2); datorat.
2. (despre conturi) în care debitul2 (2) depăşeşte creditul.
3. s. m. f. datornic, cel care este creditat.
4. persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (fr. dérogation)
1. acțiunea de a deroga și rezultatul ei; derogare.
2. abatere excepțională de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale.
3. (var.) derogație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. explication, lat. explicatio)
1. explicare; lămurire (a ceea ce este neînțeles, obscur), clarificare a unei chestiuni.
2. a cere ~ii (cuiva) = a cere socoteală; a avea o ~ cu cineva = a discuta cu cineva în vederea evitării unui diferent.
3. cauză.
4. operație prin care se dezvăluie temeiul sau scopul unei acțiuni, unui fenomen sau eveniment.
5. rezultatul acestei operații; propozițiile, expresiile prin care se realizează.