Dictionar

Rezultate principale (Temporal.):

Temporal

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. temporal)

1. I. (anat.) care aparține regiunii tâmplelor, privitor la această regiune.

2. (anat.) arteră = arteră care furnizează sânge tâmplei.

3. (anat.) lob ~ = lob situat în partea inferioară a emisferei cerebrale.

4. (anat.) mușchi ~ = mușchi masticator, plat și radiat, pe partea laterală a capului.

5. (med.) sindrom ~ = mulțimea de simptome cauzate de afectarea lobului temporal al creierului.

6. II. (anat.) os pereche situat în regiunea tâmplelor, de o parte și de alta a cutiei craniene, sub parietal și în fața occipitalului; os al tâmplei.


Rezultate secundare (Temporal.):

Temporal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. temporel)

1. care indică timpul, referitor la timp; care are loc în timp.

2. (lingv.) care se referă la timpul natural sau la timpurile verbale.

3. propoziţie = propoziţie circumstanţială care arată timpul de desfăşurare a acţiunii din regentă; propoziţie circumstanțială de timp.


Temporalitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. temporalité)

1. caracterul a ceea ce există în timp.


Acronic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. achronique)

1. care se situează în afara timpului, în afara reperelor cronologice acceptate; atemporal.

2. (înv.) (astron.) care se află, la răsărit sau la apus, pe partea cerului opusă soarelui.


ANTE-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. anté-, cf. lat. ante)

1. (spaţial şi temporal) „înainte, în față, anterior”.


Apexită

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apexite)

1. osteită a vârfului stâncii temporalului.

2. inflamaţie a porţiunii apexiene a dintelui.


Carotidian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. carotidien)

1. (anat.) despre sau aparținând carotidei; care provine de la carotidă.

2. (anat.) canal ~ = canal în osul temporal prin care trece carotida.


Cezaropapism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. césaropapisme)

1. teorie potrivit căreia împăratul îşi exercita autoritatea absolută atât la nivelul spiritual, cât şi temporal.


Contiguitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contiguité)

1. calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue.

2. asociere, în mintea omului, a obiectelor şi formelor percepute.

3. vecinătate spaţială şi temporală.