temă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. thème, lat., gr. thema, it. tema)

1. subiect, problemă principală care se dezvoltă într-o expunere; aspect al vieții care se reflectă într-o operă artistică.
2. motiv melodic al unei compoziții muzicale pe care se compun variațiunile.
3. lucrare scrisă dată elevilor pentru aplicarea cunoștințelor.
4. (lingv.) parte a unui cuvânt alcătuit din rădăcină (împreună cu prefixele și sufixele), comună numai unuia și aceluiași cuvânt.
5. (mil.) ~ tactică = plan stabilit pentru a servi ca bază studiului teoretic sau practic, cu sau fără trupe, al unei operații de război.

anatemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anathème, lat., gr. anathema)

1. excludere a cuiva din sânul bisericii.

apotemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apothème)

1. segment de dreaptă care unește centrul unui poligon regulat cu mijlocul oricăreia dintre laturi; înălțime a feței laterale a unei piramide regulate.

blastemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blastème)

1. mugur din care se va regenera un organ.
2. talul unui lichen.
3. materie vie, (semi)lichidă, din care s-au dezvoltat celulele sau organele.

contratemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-thème)

1. melodie concomitentă cu tema în lucrările polifonice.

crizantemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chrysamthème)

1. plantă decorativă din familia compozeelor, cu flori mari și frumoase de diferite culori, care înflorește toamna târziu; tufănică.

diastemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diastème)

1. fisură congenitală.
2. spațiu anormal între dinții incisivi frontali; strugăreață.
3. (geol.) interval de timp între depunerea unui depozit de sedimente și depunerea depozitului imediat următor.

abac

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale paralele.
2. tabel sau diagramă care permite rezolvarea rapidă a unor calcule.
3. (matematică) diagramă sau grafic care oferă, prin lectură simplă, rezolvarea aproximativă a unei probleme numerice; nomogramă.

abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

actuar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. actuaire, cf. lat. actuarius, scrib)

1. specialist în aplicarea teoriei probabilităților și a statisticii matematice în diferite calcule.

actuarial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actuariel)

1. efectuat de actuar (specialist în statistică și probabilități aplicate operațiunilor de asigurări și finanțare).
2. care are legătură cu actuarii și profesia lor.
3. se referă la metodele matematice utilizate de actuari.

afixal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affixal)

1. referitor la afix.
2. (lingvistică) care constituie, care formează un afix.
3. (matematică) legat de afix, numărul complex „x + iy” care desemnează poziția unui punct.

afixoid

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. affixoïde)

1. element de compunere tematică; un cuvânt obișnuit care funcționează și ca afix; pseudoafix.