Dictionar

teolog

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Theolog, it. teologa)

1. specialist în teologie.
 

teologal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. théologal)

1. care se referă la teologie; teologic.
2. se spune despre principalele virtuți care au ca obiect pe Dumnezeu (credința, speranța și caritatea).
3. virtute ~ă = fiecare dintre cele trei virtuți insuflate de Dumnezeu (credința, speranța și iubirea), care îi permit omului să stabilească o relație cu Sfânta Treime, fiind dovada prezenței și acțiunii Duhului Sfânt în facultățile ființei omenești.
 

teologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. théologique)

1. referitor la teologie; teologal.
 

teologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. théologie, gr., lat. theologia)

1. disciplină care se ocupă cu expunerea și fundamentarea teoretică a izvoarelor și dogmelor unei religii.
2. ~ dialectică = curent teologic protestant modern care folosește în domeniul cunoașterii religioase metoda dialectică sub forma unui dialog între Dumnezeu și om.
 

teologiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. theologiser)

1. a da un caracter teologic.
 

antidogmatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. antidogmatic, fr. antidogmatique)

1. care se opune dogmelor unei teologii, ale unei filozofii; care respinge dogmatismul.
 

antropism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropisme)

1. concepție teologică înrudită cu antropocentrismul și antropomorfismul, care consideră omul ca fiind opus întregii naturi.
 

apologetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apologétique)

1. adj. care conține o apologie.
2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului.
3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.
 

ascetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ascétique)

1. adj. de ascet.
2. s. f. ramură a teologiei care studiază viața și operele marilor asceți creștini.
 

calvinist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. calviniste)

1. I. care aparține calvinismului, privitor la calvinism; calvin, calvinesc.
2. referitor la Jean Calvin, un teolog protestant; calvin, calvinesc.
3. II. adept al calvinismului; calvin.
 

cazuist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. casuiste; sp. casuista; lat. casus „caz de conștiință”)

1. cel care se ocupă de cazuistică.
2. teolog care, prin profesie, rezolvă cazurile de conștiință.
3. cel căruia îi place să analizeze, până în cele mai mici amănunte, fiecare caz, pentru a da o soluție cât mai exactă și mai documentată.
4. specialist în cazuistică, care folosește abil argumente ingenioase, logice în aparență, false în fond.