Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. axiomatique)
1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.
2. metodă ~ă = metodă ştiinţifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziţii (teoreme).
3. s. f. disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii şi a utilizării corecte a deducţiei în ştiinţe; timologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conclusion, lat. conclusio)
1. judecată care rezultă dintr-un şir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secţiune din expoziţia unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanţii la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunţul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstraţie.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. corollaire, lat. corollarium)
1. teoremă, consecinţă imediată a unei alte teoreme.
2. concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmaţie etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. démonstration, lat. demonstratio, /3/ rus. demonstraţiia)
1. raţionament prin care se probează adevărul unei teoreme, al unei judecăţi.
2. manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc.
3. manifestaţie de masă cu caracter politic.
4. (mil.) exerciţiu tactic prin care se urmăreşte înşelarea inamicului.
5. procedeu de compoziţie literară constând în descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. lemme, gr. lemma)
1. enunţ preliminar care serveşte demonstrării unei teoreme.
2. (fil.) propoziţie pe care o ştiinţă o presupune adevărată fără a o demonstra, preluând-o de la o altă ştiinţă.
3. cuvânt explicat într-un vocabular; element lexical.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. proposition, lat. propositio)
1. cea mai simplă unitate sintactică prin care se comunică o judecată, o idee.
2. (log.) îmbinare de cuvinte care exprimă o ideee completă.
3. (mat.) teoremă ajutătoare care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental.
4. expresie care are un înțeles într-un anumit domeniu.
5. (inform.) formă propozițională din simboluri terminale.
6. cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare.