teoremă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. théorème, lat., gr. theorema)

1. adevăr științific care poate fi stabilit prin demonstrație.
2. enunț care poate fi demonstrat prin raționament logic plecând de la fapte cunoscute sau de la ipoteze justificabile, incluse chiar în enunț.

axiomă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. axiome, lat., gr. axioma)

1. adevăr fundamental admis ca real fără a fi demonstrat.
2. (mat.) enunț primar acceptat fără demonstrație, pe baza căruia se formulează o teoremă.

corolar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corollaire, lat. corollarium)

1. teoremă, consecință imediată a unei alte teoreme.
2. concluzie care se desprinde dintr-o teorie, dintr-o afirmație etc.

demonstra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. demonstrare, după fr. démontrer, /II/ rus. demonstrirovati)

1. tr. a arăta în mod convingător, pe cale de raționament sau prin exemple concrete, (ne)adevărul unei afirmații.
2. a dovedi, prin calcule și raționamente, adevărul exprimat într-o teoremă, într-un enunț.
3. intr. a lua parte la o demonstrație; a manifesta, a arăta ceva prin semne exterioare.

invers, -ă

Parte de vorbire:  adj. (adesea adverbial)  
Etimologie: (fr. inverse, lat. inversus)

1. care este simetricește contrar, exact opus; care este opus, contrar direcției naturale sau inițiale; (care se face) de la sfârșit către început; întors pe dos.
2. (adv.) într-un mod absolut contrariu.
3. (matematică) se spune despre un element care, în raport cu un alt element, atunci când este compus cu acesta printr-o lege de compoziție internă, dă elementul neutru al acestei legi; simetric, opus.
4. (matematică) al cărui produs multiplicat cu numărul în cauză este 1 (ex. numărul ~ al lui 5 poate fi scris ca 1/5).
5. (matematică) se spune despre o teoremă, o problemă, o propoziție ai cărei termeni sunt inversați față de cei ai unei alte propoziții etc.
6. (matematică) mărime ~ă = mărime egală cu raportul dintre 1 și mărimea dată.
7. (matematică) raport ~ (proporțional) = raport între două mărimi care variază astfel încât produsul lor să râmână constant.
8. (chimie) reacție ~ă = reacție ce se desfășoară în sens contrar reacției directe.

propoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. proposition, lat. propositio)

1. cea mai simplă unitate sintactică prin care se comunică o judecată, o idee.
2. (log.) îmbinare de cuvinte care exprimă o ideee completă.
3. (mat.) teoremă ajutătoare care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental.
4. expresie care are un înțeles într-un anumit domeniu.
5. (inform.) formă propozițională din simboluri terminale.
6. cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare.

reciproc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. réciproque, lat. reciprocus)

1. (despre fapte, fenomene, sentimente) care acționează unul asupra celuilalt.
2. (mat.) ecuație ~ă = ecuație care, pe lângă orice soluție dată, admite ca soluție și valoarea inversă a acesteia; teoremă ~ă (și s. f.) = teoremă ale cărei premise sunt concluziile altei teoreme și invers; judecăți ~e = judecăți în care subiectul uneia poate deveni predicatul celeilalte și invers; reflexiv ~ = reflexiv care arată că acțiunea este făcută simultan de două subiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele acțiunii celuilalt.
3. (despre convenții, obligații) care angajează în egală măsură părțile contractante; mutual.