Parte de vorbire: adj., s.
Etimologie: (lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, după fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)
1. adj. referitor la practică.
2. care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează ceva, dă rezultate concrete; util.
3. comod, folositor; ingenios.
4. (despre oameni) cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic.
5. s. f. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale.
6. aplicare a cunoștințelor teoretice; (p. ext.) experiență, rutină.
7. stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere.
8. ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv.
9. exercitare a unei profesiuni; profesare.
10. (pl.) ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe etc.