Dictionar

adverbal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.
 

antonimie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antonymie)

1. raport între doi termeni cu sensul exact contrar; relație între două antonime.
2. caracterul cuvintelor care au sensuri opuse.
3. (anton.) sinonimie.
 

asindeton

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. asyndetus, asyndeton, fr. asyndète)

1. absența legăturii gramaticale între mai mulți termeni sau mai multe propoziții (ex. „an bun, an rău”).
2. figură retorică constând în îndepărtarea conjuncțiilor și adverbelor dintr-o frază (ex. „am venit, am văzut, am cucerit”).
3. (var.) asindet.
4. (antonime) polisindet, polisindeton.
 

binom, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. binôme, lat. binomium)

1. adj. (despre ecuații) din doi termeni.
2. s. n. expresie algebrică din suma sau diferența a doi termeni.
3. grup de două elemente.
 

bipătrat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. bicarré)

1. (despre ecuații algebrice) care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decât al celuilalt.
 

blazona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. blasonner)

1. a reprezenta, a descrie în termeni heraldici elementele componente ale unui blazon, ale unei steme.