Dictionar

termina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. terminer, lat. terminare)

1. tr., refl. a (se) sfârși, a (se) isprăvi.
2. refl. a avea o terminație, a se sfârși în ...
 
 

extermina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. exterminer, lat. exterminare)

1. a nimici complet, a distruge.
 

predetermina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. prédéterminer)

1. a predestina.
 

terminabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (termina + -bil)

1. care se poate termina.
2. care se termină, care are un sfârșit.
3. (antonim) interminabil.
 
 

terminare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (termina)

1. acțiunea de a (se) termina și rezultatul ei; sfârșire, isprăvire.
2. (lingv.; învechit) terminație.
 
 
 

absolvent, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (germ. Absolvent, lat. absolvens)

1. persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ.
 

absolvență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (absolvent + -enţă)

1. terminare a unei forme de învățământ; absolvire.
 

absolvi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (germ. absolvieren, lat. absolvere)

1. a termina un ciclu, o formă de învățământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.
 

acantofil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acanthophyle)

1. (despre plante) cu frunzele terminate cu țepi.
2. (entomol.) care caută plante spinoase.