Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. testamentaire, lat. testamentarius)
1. referitor la un testament; stabilit printr-un testament.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exécuteur, lat. exsecutor)
1. executant.
2. ~ (jur.; s. m. f.) ~ testamentar = persoană însărcinată cu aducerea la îndeplinire a unui testament după moartea testatorului; ~ judecătoresc = funcţionar care îndeplineşte acte de procedură şi execută hotărâri judecătoreşti.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fidéicommis, lat. fidei commissum)
1. dispoziţie testamentară prin care testatorul dispune ca moştenitorul sau legatarul său să remită unei terţe persoane o parte din averea pe care i-o lasă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. legatum)
1. (jur.) dispoziţie testamentară prin care se lasă un bun, o obligaţie etc. cuiva.
Parte de vorbire: s.m. (învechit)
Origine: (lat. fideicommissarius)
1. persoană însărcinată cu un fideicomis, aranjament juridic (de multe ori testamentar) prin care proprietatea este lăsată unei persoane prin intermediul unui terț.