Dictionar

tetraedru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tétraèdre)

1. poliedru cu patru fețe.
 

icositetraedru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. icositetraèdre)

1. poliedru cu douăzeci și patru de fețe.
 

anticentru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. anticentre)

1. (geol.) loc de pe suprafața Pământului diametral opus epicentrului unui cutremur.
2. (matematică) ~l unui patrulater inscriptibil = punctul de intersecție al perpendicularelor duse din mijlocul fiecărei laturi ale patrulaterului pe latura opusă; punctul lui Mathot.
3. (matematică) ~ al tetraedrului = simetricul centrului sferei circumscrise față de centrul de greutate al tetraedrului.
 

bimediană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bi- + mediană)

1. segment de dreaptă care unește, într-un patrulater, mijloacele a două laturi opuse, ori, într-un tetraedru, mijloacele a două muchii opuse.
 

median, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. médian, lat. medianus)

1. adj. situat la mijloc; medial; (mat.) care împarte (un corp, o figură) în două părți egale.
2. s. f. dreaptă care unește un vârf de triunghi cu mijlocul laturii opuse sau un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al feței opuse.
 

ortocentru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orthocentre)

1. punct de intersecție a celor trei înălțimi ale unui triunghi sau tetraedru.
 

tetraedric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tétraédrique)

1. în formă de tetraedru.