Dictionar

abjecție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abjection, cf. lat. abjectio)

1. caracterul a ceea ce este josnic, demn de disprețuit.
2. stare de înjosire care atrage disprețul tuturor.
3. acțiune degradantă care inspiră dispreț.
4. faptă abjectă; josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
5. (var. înv.) abjecțiune.
6. (antonime) demnitate, măreție, noblețe.
 

abominațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârșăvie, nelegiuire, ticăloșie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
 

ignominie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ignominie, lat. ignominia)

1. josnicie, mârșăvie, ticăloșie.
 

infamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infamie, lat. infamia)

1. caracterul a ceea ce este infam; ticăloșie, josnicie, nemernicie.
2. stâlpul ~ei = loc unde erau ținuți infractorii și criminalii legați pentru a putea fi loviți de mulțime; a. țintui (sau a pune) la stâlpul ~ei = a supune oprobriului public, a infiera.
 

înrăutățire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. înrăutăți)

1. faptul de a (se) înrăutăți; agravare, înrăire.
2. (concretizat, rar) faptă rea, răutate, ticăloșie.
3. (var.) (înv.) înrăotățare.
 

păcătoșenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (păcătos + -enie)

1. faptul de a fi păcătos; caracter păcătos.
2. lucru sau ființă păcătoasă; stare de decădere.
3. faptă de om păcătos; ticăloșie; nemernicie, păcătoșie.
4. (rar) boală gravă (care duce la degradarea fizică).