tijă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tige)

1. tulpină aeriană a plantelor erbacee.
2. ornament arhitectural care imită tija.
3. (tehn.) piesă de forma unei bare care suportă solicitări numai în lungul axei sale.
4. (tehn.) element lung și subțire, generalmente de secțiune circulară, aparținând unui mecanism.

voltija

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. voltiger)

1. a zbura de colo-colo.
2. a trece rapid de la un lucru la altul.

voltijă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. voltige)

1. serie de exerciţii de supleţe din încălecarea din fugă a calului, fără ajutorul scărilor.
2. (în circuri) exerciţii la trapezul volant.

afil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphille)

1. (despre plante) cu tija lipsită de frunze.

barbă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barbe)

1. fiecare dintre perişorii implantaţi în tija unei pene de pasăre.

bigudiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bigoudi)

1. mică tijă metalică pe care se răsuceşte părul pentru a-l ondula.

broşă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. broche)

1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc.
2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare.
3. schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie.
4. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor.
5. unealtă folosită la maşina de broşat.

broşetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brochette)

1. mică tijă de metal pe care se înfig bucăţi de carne, peşti, vânat pentru a le frige.
2. bucată de carne etc. friptă la frigare; frigăruie.

bujie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bougie)

1. dispozitiv de producere a scânteii electrice pentru aprinderea amestecului carburant din cilindrii motoarelor cu ardere internă.
2. preparat farmaceutic, din unt de cacao, în formă de cartuş, în care se încorporează substanţa activă.
3. tijă flexibilă sau rigidă, ca sondă în chirurgie.