timbru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. timbre, it. timbro)

1. imprimat de dimensiuni mici care se lipește pe anumite acte oficiale, dovadă pentru plata unor impozite, taxe sau cotizații; imprimat aplicat pe scrisori reprezentând taxa de transport.
2. ștampilă care se aplică pe scrisori purtând locul și data plecării sau sosirii acestora.
3. ~ sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unei ștampile de metal.
4. (med.) bucățică de hârtie, plastic etc. care se lipește pe piele, suport pentru o substanță cu rol terapeutic.
5. taxă reprezentând valoarea unui timbre, plătită în numerar unei administrații publice.
6. calitate a unui sunet prin care acesta se deosebește de un alt sunet produs în condiții de durată, înălțime și intensitate identice.
7. coiful heraldic cu cimierul și lambrechinii săi.

alto

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. alto)

1. voce omenească cu timbru grav, între sopran și tenor.
2. instrument de suflat cu registre corespunzătoare acestei voci.
3. violă.

amforofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. amphorophony)

1. transmitere patologică a vocii, cu un timbru metalic.

armonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc.

barifonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. baryphonia)

1. voce cu timbru gros, răgușită.

bariton/bariton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. baritono, fr. baryton)

1. s. m. cântăreț cu voce de bariton (II,1).
2. s. n. voce bărbătească cu timbru intermediar între tenor și bas.
3. instrument de suflat, de alamă, cu timbru și ambitus corespunzător.

basist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bassiste)

1. cântăreț care are voce de bas; bas.
2. muzicant care cântă la contrabas sau alt instrument cu timbru grav.
3. muzician care cântă la chitară bas.