Rezultate secundare (Tind):
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. tyndallisation)
1. sterilizare a alimentelor prin încălzire repetată la 60-70º.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Tyndallometer)
1. aparat optic pentru măsurarea prafului în aerul dintr-o mină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Tyndalloskop)
1. aparat optic pentru controlul rapid al prafului din aerul fronturilor de lucru subteran.
Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. tendre, lat. tendere)
1. a-și îndrepta activitatea spre atingerea unui obiectiv, a avea o anumită tendință, un anumit scop, a ținti către ceva; a aspira, a năzui.
2. a întinde un fir, o frânghie, o suprafață, o piele etc.
3. a trage de unul sau de ambele capete ale unui obiect, desfășurându-l în lungime sau încordându-l.
4. a desface obiecte strânse, îndoite, împăturite; a extinde.
5. a ocupa o suprafață mare; a se extinde, a se răspândi.
6. a ~ + prepoziție + substantiv cantitativ = a lua valori din ce în ce mai apropiate de o cantitate dată (ex. tinde la infinit).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acropole, gr. akropolis)
1. cetăţuie înăuntrul oraşelor antice greceşti, pe o înălţime şi adăpostind palate, temple.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acrostiche, gr. akrostikhos)
1. poezie în care iniţialele versurilor, citite vertical, formează un cuvânt, o sintagmă etc.
2. poem în care cuvântul sau expresia ascunsă apare citind primele litere, primele silabe sau primele cuvinte ale fiecărei linii pe verticală; putem complica citirea (un cuvânt sau o literă din două, ultimele litere, al doilea cuvânt etc.) pentru a transforma acest poem într-o problemă enigmistică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actinomycétales)
1. ordin de bacterii ramificate, amintind de ciuperci.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. adamite)
1. membru al unei secte care pretinde că găsește inocența lui Adam dinaintea păcatului și care, pretinzând că imită nuditatea lui Adam, respinge utilizarea îmbrăcămintei în adunări; eretic, adept al adamismului.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. affresco)
1. tehnică de pictură murală care constă în întinderea culorilor, prealabil măcinate și diluate în apă, pe un strat de tencuială proaspătă; pictură realizată cu această tehnică; frescă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. icefield)
1. (geol.) zonă vastă de ghețari interconectați care se găsește adesea în climate mai reci și la altitudini mari; întindere mare de gheață; câmp de gheaţă.