tinerie

Parte de vorbire:  s.f. (înv., pop.)  
Etimologie: (tânăr + -ie)

1. perioadă din viața omului între copilărie și maturitate; tinerețe.

tinerime

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (tânăr + -ime)

1. grup de tineri, mulțime de tineri; tineret.
2. (reg.) perioadă din viața omului între copilărie și maturitate; tinerețe.
3. (anton.) bătrânime.

tinerior, -oară

Parte de vorbire:  I. adj. (reg.), II. s.m.f. (reg.)  
Etimologie: (tânăr + -ior)

1. II. diminutiv al lui tânăr; tânăr (preadolescent); tinerel.
2. I. (foarte) tânăr; tinerel.
3. (var.) (reg.) tânerior.

antrenament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. entraînement)

1. complex de exerciții desfășurate sistematic pentru antrenarea unui sportiv, dansator, a vocii unui cântăreț etc.
2. exercițiu metodic la care este supus un organ sau întregul organism animal în scopul obținerii unei producții superioare.

aspirantură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. aspirantura)

1. (în trecut) formă de studiu organizată pe lângă instituțiile de învățământ superior și institutele de cercetare științifică pentru pregătirea în vederea obținerii titlului de „candidat în științe”.

atelană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. atellane, lat. atellana)

1. piesă de teatru satirică jucată de tineri romani, din orașul Atella (Campania).

bonjurist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bonjur + -ist)

1. nume dat tinerilor români progresiști întorși de la studii din Franța, la mijlocul sec. XIX, care (se) salutau cu „bonjur”.

cens

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. census, fr. cens)

1. (în Roma antică) recensământ al verii și al cetățenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.
2. (în feudalism) prestație anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.
3. grupare a unor cetățeni sau a tuturor locuitorilor unei țări după diverse criterii.
4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetățean să aleagă sau să fie ales.

cohortă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cohorte, lat. cohors)

1. unitate tactică din infanteria romană, a zecea parte dintr-o legiune.
2. unitate de organizări sportive de tineri.
3. (fig.) mulțime, ceată.
4. (biol.) grupare de indivizi în cadrul unei populații, o manifestare fiziologică sau comportamentală simultană.
5. totalitatea de indivizi care au trăit același eveniment demografic în cursul aceleiași perioade de timp.