Dictionar

Tinerie

Parte de vorbire: s.f. (înv., pop.)
Origine: (tânăr + -ie)

1. perioadă din viața omului între copilărie și maturitate; tinerețe.


Tinerime

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (tânăr + -ime)

1. grup de tineri, mulțime de tineri; tineret.

2. (reg.) perioadă din viața omului între copilărie și maturitate; tinerețe.

3. (anton.) bătrânime.


Tinerior, -oară

Parte de vorbire: I. adj. (reg.), II. s.m.f. (reg.)
Origine: (tânăr + -ior)

1. II. diminutiv al lui tânăr; tânăr (preadolescent); tinerel.

2. I. (foarte) tânăr; tinerel.

3. (var.) (reg.) tânerior.


Antrenament

Parte de vorbire: s.
Origine: ( fr. entraînement)

1. complex de exerciţii desfăşurate sistematic pentru antrenarea unui sportiv, dansator, a vocii unui cântăreţ etc.

2. exerciţiu metodic la care este supus un organ sau întregul organism animal în scopul obţinerii unei producţii superioare.


Aspirantură

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. aspirantura)

1. (în trecut) formă de studiu organizată pe lângă instituţiile de învăţământ superior şi institutele de cercetare ştiinţifică pentru pregătirea în vederea obţinerii titlului de „candidat în ştiinţe”.


Atelană

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. atellane, lat. atellana)

1. piesă de teatru satirică jucată de tineri romani, din oraşul Atella (Campania).


Bonjurist

Parte de vorbire: s.
Origine: (bonjur + -ist)

1. nume dat tinerilor români progresişti întorşi de la studii din Franţa, la mijlocul sec. XIX, care (se) salutau cu „bonjur”.


Cens

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. census, fr. cens)

1. (în Roma antică) recensământ al verii şi al cetăţenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutării tinerilor etc.

2. (în feudalism) prestaţie anuală în natură sau în bani datorată seniorului, de către posesorul pământului.

3. grupare a unor cetăţeni sau a tuturor locuitorilor unei ţări după diverse criterii.

4. (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dreptul unui cetăţean aleagă sau fie ales.


Cohortă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cohorte, lat. cohors)

1. unitate tactică din infanteria romană, a zecea parte dintr-o legiune.

2. unitate de organizări sportive de tineri.

3. (fig.) mulţime, ceată.

4. (biol.) grupare de indivizi în cadrul unei populaţii, o manifestare fiziologică sau comportamentală simultană.

5. totalitatea de indivizi care au trăit acelaşi eveniment demografic în cursul aceleiaşi perioade de timp.