Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tyrannique, ngr. tirannikos, lat. tyrannicus)
1. (despre legi, fapte etc.) specific tiranilor, tiraniei; despotic, crud.
2. (fig.) chinuitor, obsedant.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (tiran + -icesc)
1. care tiranizează; care aparține tiranului; caracteristic tiranului; tiranic.
Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (v. tiranicesc)
1. ca tiranii; în mod tiranic; (înv. și reg.) tirănește.
Parte de vorbire: s.n., s.m.
Origine: (fr. tyrannicide)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. autocratique)
1. care are caracter de autocrație; care este autoritar, tiranic; absolutist, (înv.) autocraticesc.
2. (antonime) constituțional, democratic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caïd)
1. titlu în trecut al guvernatorului unei provincii, al unui oraş din statele musulmane din Africa de Nord, cu atribuţii judecătoreşti.
2. (fam.) persoană tiranică într-un anturaj; şef de bandă criminală.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. sp. caudillo „conducător”)
1. conducere tiranică exercitată de dictatori în unele ţări de limbă spaniolă.
2. (var.) caudilism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (ngr. despotis, fr. despote, cf. gr. despotes, stăpân)
1. guvernator autonom al unei provincii din Imperiul Bizantin.
2. (în evul mediu) suveran cu puteri absolute, care guverna după bunul său plac; tiran.
3. (fig.) om tiranic, excesiv de autoritar.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. despotique)
1. caracteristic despoţilor; tiranic, dictatorial, samavolnic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dictature, lat. dictatura)
1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea.
2. formă de guvernare în care puterea supremă aparţine unui dictator.
3. conducere a socităţii exercitată de o clasă socială dominantă.
4. (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică.