Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. avant-titre)
1. text înaintea titlului unei cărţi, denumirea instituţiei sub egida căreia apare, numărul seriei, numele colecţiei etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. aspirantura)
1. (în trecut) formă de studiu organizată pe lângă instituţiile de învăţământ superior şi institutele de cercetare ştiinţifică pentru pregătirea în vederea obţinerii titlului de „candidat în ştiinţe”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. capacité, lat. capacitas)
1. calitatea de a fi încăpător.
2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conţine; volum al unui recipient.
3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.
4. calitate a celui care este capabil să înţeleagă sau să facă ceva.
5. om destoinic, priceput; învăţat, savant.
6. (în trecut) examen pentru obţinerea titlului de profesor secundar.
7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operaţie, de a produce un efect, de a suferi o transformare.
8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.
9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.
10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârşitul a opt clase elementare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cartouche)
1. tub metalic sau de carton care conţine încărcătura de exploziv şi proiectilul unei arme de foc.
2. piesă de hârtie care conţine un exploziv.
3. filtru de hârtie împăturită într-un anumit mod (mai ales la carburatoare).
4. ~ filtrant = dispozitiv pentru filtrarea aerului, care se ataşează la o mască de gaze.
5. loc rezervat comentariului, titlului sau altor date dintr-un desen, o hartă, un tablou; motiv ornamental, chenar care încadrează un text, un titlu, un cuvânt; textul însuşi.
6. ambalaj-tip cu mai multe pachete de ţigări sau sticle de băutură.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. doktorantura)
1. formă de pregătire avansată a oamenilor de știință, în înstituțiile de învățământ sau de cercetări științifice, pentru gradul de doctor în științe.
2. stagiu de calificare științifică superioară pentru obținerea titlului de doctor; doctorat.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. doctorat)
1. formă de studii suprauniversitare constând dintr-o serie de cursuri, examene şi o teză, organizate pe lângă instituţiile de învăţământ superior şi care conferă titlul de doctor într-o anumită specialitate; doctorantură.
2. teză de ~ = teză care atestă stagiul de calificare științifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obținerii titlului de doctor.