Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. toga)
1. îmbrăcăminte bărbătească la romani constând dintr-o bucată lungă de stofă sau de lână, care se purta înfăşurată pe corp, pornind de la umărul stâng şi lăsând descoperit braţul drept.
2. robă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. togata)
1. (la romani; despre o comedie, o statuie) cu personaje înveşmântate în togă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allogamie)
1. (biol.) încrucişare între indivizi genetic deosebiţi.
2. (bot.) polenizare încrucişată cu polen de la alte plante aparţinând aceleiaşi specii; xenogamie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. androspore)
1. spor mascul, la criptogamele vasculare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. angusticlave)
1. fâşie îngustă de purpură cu care era tivită toga romană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autoallogamie)
1. prezenţa în cadrul aceleiaşi specii a unor indivizi parţial autogami şi alogami.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. autocarpie)
1. (bot.) însuşire a plantelor care produc fructe prin autopolenizare.
2. (bot.) autogamie urmată de formarea fructului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. autogame)
1. (plantă) care prezintă autogamie.
2. (despre flori) care se polenizează cu polenul propriu; homoclin.
3. (bot.) se spune despre o plantă care se autofecundează.
4. (antonime) heterogam, alogam.