Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. armure)
1. îmbrăcăminte de protecţie din plăci de metal şi zale, la războinicii medievali.
2. mod de împletire a fibrelor de urzeală cu cele de bătătură ale unei ţesături.
3. (muz.) totalitatea sunetelor de alteraţie la cheie, spre a indica tonalitatea; armatură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. atonalisme)
1. (muz.) tehnică de compoziţie care recomandă atonalitatea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (contra1- + expoziţie)
1. (muz.) secţiune facultativă a fugii, după expoziţie (3), repetare a subiectului în tonalitatea principală, de către toate vocile, dar în altă ordine.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. ton, lat. tonus)
1. sunet (muzical).
2. intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri.
3. a da ~ul = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva.
4. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație.
5. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta.
6. atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare).
7. nuanță a culorii (într-un tablou).
8. culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou.