Rezultate secundare (Tonic.):
Auxotonic
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT auxotonicus
2. FR auxotonique
4. DE auxotonisch
6. HU auxotónikus
Hipertonic
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT hypertonicus; hyperosmoticus
2. FR hypertonique
3. EN hypertonic
4. DE hypertonisch
6. HU hipertónikus, hiperozmotikus
Paratonic
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT paratonicus
2. FR paratonique
4. DE paratonisch
6. HU paratonikus, külső tényezők által kondicionált mozgás, folyamat stb.
Somatotonic
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. somatotonique)
1. (persoană) al cărei temperament este caracterizat de somatotonie.
2. referitor la somatotonie, la dinamism, la energia ființei umane.
Tonic, -ă
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. tonique, it. tonico)
1. adj. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul.
3. (p. ext.) accent expirator sau de intensitate.
4. adj., s. n. (medicament) care tonifică organismul, reface forțele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant.
5. s. f. (muz.) treapta principală (întâi) a modurilor major și minor; acord pe această treaptă.
Tonicardiac, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tonicardiaque)
1. cardiotonic.
Accentuativ, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. accentuativo)
1. referitor la accente, la accentuaţie; (despre ritm) tonic.
2. care se referă la accentul, sau se bazează pe accentul cuvintelor.
Acetonemie
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétonémie)
1. prezenţa acetonei sau a altor corpi cetonici în sânge.
Acetoză
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acétose)
1. boală la rumegătoare determinată de prezenţa în exces de corpi cetonici în organism.
Analeptic, -ă
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analeptique, gr. analeptikos)
1. (medicament) întăritor, fortificant, tonic.
Anfiladă
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. enfilade)
1. dispunere pe aceeaşi dreaptă a unor elemente arhitectonice de acelaşi fel.
2. (mil.) tragere de ~ = tragere în ţinte înşirate perpendicular sau oblic faţă de frontul de tragere.
Antecedent, -ă
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)
1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.
7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.