Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tonifiant)
1. (şi fig.) care tonifică; tonic (II).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adrénochrome)
1. produs de oxidare a adrenalinei, cu acţiune hemostatică şi tonifiantă asupra pereţilor vaselor sangvine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr., engl. roborant)
1. (medicament) cu acţiune tonică generală; tonifiant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. strychnine)
1. alcaloid foarte toxic din nuca vomică, folosit în medicină ca stimulent şi tonifiant al sistemului nervos central.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n., III. s.f.
Origine: (fr. tonique, it. tonico)
1. I. legat de tonusul muscular; care dă putere, energie, care stimulează corpul sau mintea.
2. care tonifică organismul, reface forțele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant.
3. (muzică) califică prima notă a unui ton.
4. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul.
5. accent ~ = ton mai marcat, mai accentuat pe o silabă; accentul muzical al vocalelor și al silabelor; (prin ext.) accent expirator sau de intensitate.
6. II. substanță care tonifică organismul; substanță cu rol de creștere a vitalității și energiei organismului.
7. (fig.) fortifiant intelectual.
8. III. (muzică) treapta principală (întâi) a modurilor major și minor; acord pe această treaptă.
9. (antonime) aton, atonic, debilitant.