Dictionar

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

adinamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adynamie)

1. lipsă totală a forței fizice, care însoțește unele boli.
 

adipsie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adipsie)

1. lipsă totală a senzației de sete.
 

adiționa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. additionner)

1. a face o adunare, a face suma unei operații; a aduna.
2. a reuni mai multe cantități pentru a determina valoarea totală.
3. a adăuga un element la altul.
4. (antonime) a scădea, a reduce.
 

afazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphasie)

1. pierdere, totală sau parțială, a posibilității de exprimare a cuvintelor, datorată unei leziuni a cortexului; disfazie.
 

afilie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aphyllie)

1. lipsa totală a frunzelor la unele plante.