Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. thracus)
1. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia.
2. adj. care aparţinea tracilor; tracic.
3. (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia şi în Pen. Balcanică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. thracicus)
1. care aparține Traciei sau tracilor; care se referă la Tracia sau la traci; trac.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. thracologie)
1. disciplină a istoriei care studiază civilizaţia şi limba tracilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. thracomanie)
1. exagerare a importanţei tracilor în elucidarea unor probleme de istorie, cultură etc.