traducție

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (lat. traductio)

1. faptul de a traduce, muncă constând în traducerea unui text dintr-o limbă în altă limbă; traducere.
2. (retorică) figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt în mai multe forme gramaticale; poliptotă, poliptoton.
3. (var. înv.) traducțio, traducțiune, traduțiune.

poliptoton

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. polyptoton)

1. figură de stil constând în reluarea aceluiași cuvânt sub diverse forme flexionare; traducție, poliptotă.

traducere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (traduce)

1. acțiunea de a traduce și rezultatul ei; (concr.) scriere cuprinzând o transpunere a unui text dintr-o limbă în alta; traducție.
2. ~ automată = traducerea unui text în întregime de unul sau mai multe programe de calculator, fără ca un traducător uman să intervină.
3. ~ asistată de computer = traducere de text realizată în mod interactiv cu ajutorul calculatorului.
4. (în cadrul unei conferințe internaționale) ~ instantanee sau simultană = traducere imediată (și orală) a discursului sau comunicării pronunțate de vorbitor.
5. (fig.) transpunere pe alt plan; transpunerea unei arte în alta; reprezentarea realității prin artele plastice.
6. (fiz.) transformare a unei mărimi de o anumită natură (viteză, presiune, temperatură etc.) într-o mărime de altă natură (tensiune electrică, curent electric), în vederea transmisiunii informației asociate acestora.
7. interpretare.
8. (înv.) trăducere.