Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. transmetteur)
1. adj. care transmite; emiţător.
2. s. m. cel care transmite (cu ajutorul unui aparat emiţător).
3. s. n. aparat pentru transmiterea semnelor telegrafice sau radiofonice.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. transmettre, lat. transmittere)
1. tr. a trimite ceva prin intermediul unei persoane, al unei scrisori etc.
3. a comunica cu ajutorul unui post de emisie; a emite.
4. (jur.) a trece un bun, un drept etc. altei persoane.
5. tr., refl. a (se) propaga, a (se) comunica.
Parte de vorbire: loc. adj.
Origine: (lat. ab intestat)
1. (jur.) (despre o succesiune) care se află în absenţa unui testament, situaţie în care legea reglementează transmiterea bunurilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. afférentation)
1. transmitere a excitaţiei de la neuronii receptori periferici la cei centrali.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Afferenz)
1. (med.) transmitere a impulsurilor senzitivo-senzoriale la diverse niveluri ale sistemului nervos central.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. agenzia)
1. reprezentanţă a unei instituţii sau întreprinderi.
2. ~ telegrafică (sau de presă) = instituţie specializată care primeşte şi transmite presei ştiri şi informaţii; ~ de bilete = birou unde se vând bilete pentru spectacole, concerte etc.; ~ de voiaj = birou unde se vând cu anticipaţie biletele de călătorie.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. agitateur)
1. dispozitiv mecanic servind la amestecarea lichidelor, la activarea transmiterii de căldură.
2. dispozitiv servind la punerea în mişcare a granulelor unui material.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. amphorophony)
1. transmitere patologică a vocii, cu un timbru metalic.