Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. manoeuvre)
1. manevrare.
2. (pl.) pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă.
3. totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a treburilor, de conducere a unei nave etc.
4. parâmă la fixarea și manevrarea velelor, la legarea catargelor etc.
5. (fig.) uneltire, intrigă, mașinație.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. népotisme)
1. favorizarea unor persoane în conferirea funcțiilor lucrative, ținând mai degrabă cont de relația de înrudire sau prietenie cu aceștia, decât de abilitățile lor; favoritism.
2. tendința unei persoane, care ocupă o poziție înaltă, de a favoriza membrii familiei sale; favoritism.
3. (înv.) autoritate pe care o aveau în conducerea treburilor publice nepoţii anumitor papi.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)
1. adj. referitor la politică.
2. nivel ~ = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme; om ~ = cel care își desfășoară activitatea în domeniul politicii; drepturi ~e = drepturi referitoare la participarea cetățenilor la viața obștească și la conducerea treburilor societății.
3. s. f. activitate a claselor, a grupurilor sociale în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe.
4. tactică, comportare, abilitate folosită de cineva pentru a-și atinge scopul.