Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., lat. tribunal)
1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții.
2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale).
3. local în care funcționează o astfel de instanță.
4. complet care judecă o cauză, un proces.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aréopage, lat. areopagus)
1. tribunal suprem în Atena antică.
2. (fig.) adunare de jurişti, oameni de stat, de ştiinţă, de litere etc. reuniţi pentru a examina o problemă foarte importantă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. aulicus)
1. tribunal suprem al vechiului Imperiu German.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aulique, lat. aulicus)
1. de curte; rafinat, elegant.
2. consiliu ~ = tribunal suprem în Imperiul Romano-German; consilier ~ - sfetnic la curtea Habsburgilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. box)
1. compartiment în interiorul unei construcţii, al unui local, al unei încăperi.
2. parte dintr-o sală de tribunal, în care iau loc acuzaţii în cursul proceselor.
3. despărţitură într-un grajd.
4. compartiment la malul unei ape pentru parcarea ambarcaţiilor cu motor.
5. loc de refugiu pe marginea pistei de curse automobilistice pentru repararea rapidă a maşinilor.
6. ladă care serveşte la încărcarea-descărcarea animalelor pe o navă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein „a judeca”)
1. (în Atena antică) fiecare dintre cele zece secţiuni ale tribunalului heliaştilor.
2. tribunal bisericesc care judeca procesele de divorţ.
3. (fig.) tribunal, instanţă de judecată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éphète, gr. ephetes)
1. judecător dintr-un tribunal penal, instituit de Dracon la Atena.