Dictionar

tribunal

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., lat. tribunal)

1. estradă amenajată într-o bazilică romană sau într-o unitate militară, pe care stăteau magistrații și, respectiv, comandanții.
2. instanță judecătorească (care judecă procesele civile și penale).
3. local în care funcționează o astfel de instanță.
4. complet care judecă o cauză, un proces.
 

areopag

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aréopage, lat. areopagus)

1. tribunal suprem în Atena antică.
2. (fig.) adunare de juriști, oameni de stat, de știință, de litere etc. reuniți pentru a examina o problemă foarte importantă.
 

aulic 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. aulicus)

1. tribunal suprem al vechiului Imperiu German.
 

aulic 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aulique, lat. aulicus)

1. de curte; rafinat, elegant.
2. consiliu ~ = tribunal suprem în Imperiul Romano-German; consilier ~ - sfetnic la curtea Habsburgilor.
 

boxă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. box)

1. compartiment în interiorul unei construcții, al unui local, al unei încăperi.
2. parte dintr-o sală de tribunal, în care iau loc acuzații în cursul proceselor.
3. despărțitură într-un grajd.
4. compartiment la malul unei ape pentru parcarea ambarcațiilor cu motor.
5. loc de refugiu pe marginea pistei de curse automobilistice pentru repararea rapidă a mașinilor.
6. ladă care servește la încărcarea-descărcarea animalelor pe o navă.
7. incintă acustică.
 

dicaster

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. dicastère, gr. dikasterion, cf. dikazein „a judeca”)

1. (în Atena antică) fiecare dintre cele zece secțiuni ale tribunalului heliaștilor.
2. tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț.
3. (fig.) tribunal, instanță de judecată.
4. (var.) dicasteriu.
 

efet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éphète, gr. ephetes)

1. judecător dintr-un tribunal penal, instituit de Dracon la Atena.