Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. triumphare, fr. triumphe)
1. celebrare a victoriei în Roma antică, din intrarea solemnă în oraş a generalului biruitor, însoţit de armata sa, de captivi şi de prăzile făcute.
2. victorie, biruinţă (în război).
3. (fig.) succes moral, reuşită, izbândă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. triumphare, fr. triompher)
2. (fig.) a reuşi, a ieşi învingător.
3. a se mândri cu o izbândă, a jubila.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. triumphalis, fr. triomphal)
1. de triumf; biruitor, învingător, victorios.
2. (fig.) impunător, solemn, pompos; care stârneşte admiraţie, entuziasm.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. triomphalisme)
1. atitudine de încredere exagerată în sine însuşi, în propriile-i idei sau teorii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. triomphaliste)
1. (cel) care manifestă triumfalism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. triumphateur, lat. triumphator)
1. care triumfă; învingător, victorios.
2. (fig.) care exprimă o mare încredere în succesul obţinut.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (apote/oză + -otic)
1. care constituie o apoteoză; triumfal.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apothéose, lat., gr. apotheosis)
1. (ant.) solemnitate de trecere (a unui erou, a unui împărat) în rândul zeilor.
2. (fig.) preamărire, slăvire, glorificare.
3. denumire a scenelor finale cu caracter solemnă şi triumfal din opere sau balete; încheiere solemn a unei piese muzicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arcus, fr. arc)
1. armă (primitivă) de aruncat săgeţi.
2. tot ceea ce are forma unui arc (1).
3. (mat.) porţiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc.
4. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc.
5. ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcţie în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate.
6. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate.
7. organ de maşină, din oţeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese.
8. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cassolette)
1. vas în care se ard parfumuri, mirodenii.
2. cutie de metal în care se sterilizează feşi, vată, instrumente medicale.
3. ornament în formă de vas din care ies flăcări, la arcuri de triumf, altare etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)
1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. coronarius)
1. pentru facerea unei coroane.
2. (ant.) aur ~ = dar făcut de provinciali generalilor încoronaţi în triumf.