Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. trivalent)
1. (despre elemente chimice) care are valenţa3.
2. (despre celule) cu trei cromozomi omologi în cursul meiozei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. trivalence)
1. proprietate a unui element chimic de a fi trivalent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Alaun)
1. sulfat dublu al unui metal trivalent sau monovalent; sulfat dublu de aluminiu şi potasiu; piatră-acră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chloreux)
1. acid ~ = acid oxigenat al clorului trivalent.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. ferri-, cf. lat. ferrum „fier”)
1. „fier (trivalent), feruginos”.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ferrique)
1. (despre substanţe) care conţine fier trivalent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hémine)
1. substanţă organică formată din hem prin transformarea fierului bivalent în fier trivalent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sesquioxyde)
1. oxid în a cărui formulă intră un element trivalent.