Dictionar

trompetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. trompette)

1. instrument muzical de suflat, dintr-un tub conic de alamă, îndoit de două ori şi terminat cu un pavilion larg, care emite sunete clare şi pătrunzătoare; trâmbiţă, goarnă.
 

buglă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. bugle)

1. trompetă din piele care emite un sunet mai moale şi mai plăcut decât cel emis de corn.
2. (pl.) nume generic dat instrumentelor de suflat de alamă din familia trompetei.
 

carnyx

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., celt. carnyx)

1. trompetă de forma unui animal cu gura căscată, la celţi.
 

fanfară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fanfare, it. fanfara)

1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat și de percuție.
2. muzică compusă pentru asemenea instrumente; arie executată de instrumente din alamă.
3. trompetă lungă, fără clape sau ventile, la intonarea unor semnale în spectacolele de operă.
4. semnal de trompetă, adesea cu caracter solemn.
 

frullato

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. frullato)

1. procedeu de alternare rapidă a sunetelor la unele instrumente de suflat (flaut, trompetă), asemănător cu tremolo sau cu glissando.
 

trompet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. trompette)

1. cel care cântă din trompetă; trompetist, gornist.
 

trompetist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. trompettiste)

1. persoană care cântă la trompetă; (înv.) trompet.