Dictionar

Trona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. trôner)

1. a domni, a stăpâni (peste o ţară), a guverna.

2. (fig.) a domina; a lua o poziţie afectată de superioritate.


Detrona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. détrôner)

1. a înlătura de la tron, a scoate din domnie.

2. (ir.) a înlătura dintr-o demnitate, dintr-o funcţie.


Enterogastronă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. entérogastrone)

1. hormon din duoden care inhibă secreţia şi mobilitatea stomacului.


Estronă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. oestrone, œstrone)

1. (med.) principalul estrogen natural la femei după menopauză, secretat de ovar; foliculină.


întrona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. introniser)

1. a (se) aşeza pe tron, a (se) înscăuna.

2. (fig.) a (se) instala, a (se) statornici.


Patrona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. patronner)

1. a ocroti, a proteja, a sprijini, a susţine.

2. (depr.) a prezida, a trona.

3. (mar.) a înfăşura cu aţă de velă ori cu merlin capătul unei parâme pentru a împiedica despletirea sau uzarea.


Plastrona

Parte de vorbire: vb. intr. (înv.)
Origine: (fr. plastronner)

1. a se făli, a se mândri.

2. a face pe grozavul; a poza.


Aseleniza

Parte de vorbire: s.
Origine: (după rus. aselenizaţiia, cf. gr. Selene, Lună)

1. (despre astronave) a lua contact cu Luna venind de pe Pământ; a aluniza.


Astronautic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. astronautique)

1. adj. referitor la astronautică.

2. s. f. ştiinţa şi tehnica zborurilor cosmice: cosmonautică.


Astronautician, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. astronauticien)

1. specialist în astronautică.


Auspiciu

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. auspicium, fr. auspice)

1. (la romani) prevestire făcută de auguri (I).

2. dreptul de a lua auspiciile (rezervat consulilor, pretorilor şi cenzorilor).

3. (rar) protecţie.

4. sub ~iile cuiva = sub egida, sub patronajul cuiva; sub cele mai bune ~ii = în împrejurări favorabile.


Bioastronautic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bioastronautique, /II/ germ. Bioastronautik)

1. adj. referitor la bioastronautică.

2. s. f. ştiinţă care studiază reacţiile diferitelor organisme în timpul zborurilor cosmice; biocosmonautică.


Biocosmonautică

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Biokosmonautik)

1. știință care studiază reacțiile diferitelor organisme în timpul zborurilor cosmice; bioastronautică.