tub

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. tube, lat. tubus)

1. țeavă de metal, de sticlă, de cauciuc etc.
2. recipient din metal subțire în care se țin diferite paste, preparate cosmetice etc.
3. formațiune anatomică de formă tubulară în organismele vii.
4. ~ fonator = organ în formă de canal cu care se realizează sunetele vorbirii, delimitat de laringe și de buze și nări.
5. (tehn.) aparat în formă de țeavă în care sunt introduși doi sau mai mulți electrozi, la diferite montaje.
6. ~ electronic = tub în care se găsesc doi sau mai mulți electrozi și în care se produc descărcări electrice; ~ Geissler = tub care conține un gaz la presiune joasă, în care se produc descărcări electrice.
7. (la unele instrumente muzicale) țeavă care produce sunete de diferite tonalități la trecerea unui curent de aer prin ea.
8. înveliș cilindric din metal sau din carton care conține explozibilul și proiectilul unei arme de foc.

tub

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT tubus
2. FR tube
3. EN rube
4. DE Rohr
5. RU трубкa
6. HU cső

tub digestiv

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT tractus gastrointestinalis
2. FR tube digestif
3. EN digestive canal; digestive duct; alimentary tract
4. DE Verdauungskanal
5. RU пищевaрительный трaкт
6. HU emésztőcsatorna, tápcsatorna

tub germinativ

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT tubus germinativus
2. FR tube germinatif; tube de germination
3. EN germ tube
4. DE Keimschlauch
5. RU ростковaя трубкa
6. HU csíratömlő

TUB-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. tub-, cf. lat. tubus)

1. „tub”.

tuba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. tuber)

1. (tehn.) a căptuși pereții unei guri de sondă cu tuburi de oțel.

tubă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., it., lat. tuba)

1. instrument muzical de suflat din alamă, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonică, constând dintr-un tub conic răsucit, terminat cu un pavilion foarte larg și prevăzut cu un mecanism de ventile sau pistoane.
2. (anat.) formațiune canaliculară.

tubaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. tubage)

1. (med.) introducerea unui tub, rigid sau flexibil, într-un canal sau cavitate naturală, pentru a permite trecerea aerului, pentru a introduce substanțe terapeutice sau alimentare, pentru a colecta sau evacua secreții, sau chiar pentru a explora organele subiacente.
2. (med.) ~ laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie.
3. (tehn.) operație constând în introducerea unui ansamblu de elemente tubulare metalice într-o gaură de foraj sau puț pentru a susține pereții; cuvelaj.
4. instalarea unui tub, a unei conducte într-o cavitate, pasaj etc.

acalazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. achalasie)

1. incapacitate a musculaturii netede a tubului digestiv, în stare de spasm, de a se relaxa.

acantocefali

Parte de vorbire:  s.m. pl.  
Etimologie: (fr. acanthocéphales)

1. (zool.) clasă de viermi nematelminți, paraziți intestinali, fără tub digestiv, cu un rostru cefalic sau cu un fel de trompă cu cârlige; (la sg.) vierme din această clasă.

acroblasteză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acroblastèse)

1. ieșire a tubului germinativ prin vârful sporului, la licheni.

acrogamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrogamie)

1. fecundație la angiosperme cu tubul polinic pătruns în sacul embrionar; șalazogamie.

activitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)

1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație.
2. situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.

acvatubular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aquatubulaire)

1. (despre cazane cu aburi) cu tuburi prin care circulă apa.