tubular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tubulaire)

1. în formă de tub; prevăzut cu tuburi; tubiform.

ascidie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ascidie)

1. (zool.) animal marin cu corpul tubular, roșu-aprins și transparent, fixat în zona litorală nisipoasă.
2. (bot.) organ în formă de urnă din frunzele unor plante carnivore.
3. (var.) (înv.) ascidiu.

autocirculație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autocirculation)

1. menținere a deplasării unei ape în circuitul închis de vaporizare al unor căldări acvatubulare.

canal

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. canal, lat. canalis)

1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigației, irigării unei regiuni etc.
2. braț de mare între două țărmuri apropiate.
3. arteră de circulație pe apă.
4. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide.
5. formație anatomică tubulară.
6. ~ rahidian = canalul din vertebre care conține măduva spinării.
7. (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul.
8. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune).
9. cale de acces a informațiilor într-un sistem electronic de calcul.

capilițiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. capillitium)

1. rețea tubulară protoplasmatică care încastrează sporii în corpii de fructificație la unele ciuperci.

cordate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. cordés)

1. încrengătură de animale celomate cu coardă dorsală, schelet axial și sistem nervos tubular, așezat dorsal.

diafizectomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diaphysectomie)

1. (med.) rezecție a unei diafize, forma tubulară care constituie porțiunea centrală a osului.