Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tubulaire)
1. în formă de tub; prevăzut cu tuburi; tubiform.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ascidie)
1. (zool.) animal marin cu corpul tubular, roşu-aprins şi transparent, fixat în zona litorală nisipoasă.
2. (bot.) organ în formă de urnă din frunzele unor plante carnivore.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autocirculation)
1. menţinere a deplasării unei ape în circuitul închis de vaporizare al unor căldări acvatubulare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canal, lat. canalis)
1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigaţiei, irigării unei regiuni etc.
2. braţ de mare între două ţărmuri apropiate.
3. arteră de circulaţie pe apă.
4. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide.
5. formaţie anatomică tubulară.
6. ~ rahidian = canalul din vertebre care conţine măduva spinării.
7. (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul.
8. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune).
9. cale de acces a informaţiilor într-un sistem electronic de calcul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. capillitium)
1. reţea tubulară protoplasmatică care încastrează sporii în corpii de fructificaţie la unele ciuperci.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. cordés)
1. încrengătură de animale celomate cu coardă dorsală, schelet axial şi sistem nervos tubular, aşezat dorsal.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. diaphysectomie)
1. (med.) rezecţie a unei diafize, forma tubulară care constituie porţiunea centrală a osului.