Dictionar

turcic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (turc + -ic)

1. limbi ~ce = familie de limbi altaice (turca, tătara) vorbite din sud-estul Europei până în Siberia și China.
 

turcism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (turc + -ism)

1. cuvânt, expresie împrumutate din limba turcă.
 

altaic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. altaïque)

1. din regiunea munților Altai.
2. limbi ~ce = limbi turcice, mongole și tunguse.
 

avanie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avanie)

1. (istorie) vexare, insultă la demnitatea pelerinilor și a străinilor în general, pe care turcii o practicau în Levant cerând bani.
2. afront public umilitor; tratament umilitor pe care o persoană îl primește în mod public.
 

bașchir, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (rus. baskhir)

1. adj., s.m.f. (locuitor) din Bașkiria.
2. (s. f.) limbă din familia altaică, ramura turcică, vorbită de bașchiri.
 

kurd, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. kurde)

1. (locuitor) din Turcia, Iran, Irak și alte țări învecinate.
2. (s. f.) limbă turcă vorbită de kurzi.
 

liră 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. lira)

1. unitatea monetară a unor țări (Cipru, Egipt, Irlanda, Italia, Liban, Siria, Sudan, Turcia).
 

tadjic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (rus. tadjik)

1. (locuitor) din Tadjikistan.
2. (s. f.) limbă turcică vorbită de tadjici.