Dictionar

turism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. tourisme, it. turismo)

1. sport din parcurgerea pe jos ori cu un vehicul a unor regiuni pitorești sau interesante din punct de vedere istoric, geografic etc.; drumeție
2. activitate prestatoare de servicii privind organizarea și desfășurarea unor călătorii de agrement și de recreare sau în alte scopuri.
3. autoturism.
 

agroturism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agrotourisme, engl. agrotourism)

1. turism care se face în zonele rurale.
2. integrarea unei activități de primire turistică într-o exploatație agricolă.
 

autoturism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + turism)

1. automobil pentru transportul unui număr redus de persoane; turism.
 

aventurism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aventurisme, rus. avantiurizm)

1. spirit de aventură, tendință de a lua hotărâri pripite.
 

barbiturism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barbiturisme)

1. intoxicație cu barbiturice.
 

caricaturism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (caricatură + -ism)

1. mod caricatural de prezentare a unei persoane, situații etc.
 

cicloturism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cyclotourisme)

1. turism cu bicicleta sau cu ciclomotorul.
 

agroturism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. agrotourisme, engl. agrotourism)

1. turism care se face în zonele rurale.
2. integrarea unei activități de primire turistică într-o exploatație agricolă.
 

autosport

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 +sport)

1. autoturism cu caroseria aerodinamică și motor puternic pentru viteze mari.
 

autoturism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (auto- + turism)

1. automobil pentru transportul unui număr redus de persoane; turism.
 

autoturist, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autotouriste)

1. cel care conduce, face plimbări cu autoturismul.
 

aventurist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aventuriste, rus. авантиурист)

1. caracterizat de aventurism.
2. care are caracter de aventură; privitor la aventură.
3. înclinat spre aventură.
4. specific unui aventurier.
 

caravană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caravane, /3/engl. caravan)

1. convoi de călători care străbate deșertul (pe cămile).
2. ansamblu de turiști și vehicule rutiere care se deplasează în grup pe același itinerar.
3. grup de vehicule (cu personalul aferent) care urmează același itinerar (în scopuri culturale, sanitare etc.).
4. rulotă de turism.