Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Turnier)
1. competiţie în evul mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele.
2. (sport) concurs, competiţie cuprinzând mai multe serii de probe sau de manşe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. campione)
1. luptător într-o întrecere cavalerească, într-un turnir.
2. sportiv, echipă, ţară care câştigă primul loc într-o competiţie sportivă.
3. (fig.) apărător principal al unei idei, al unei cauze etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cimer)
1. figură care împodobea coiful de turnir (şi de luptă) al cavalerilor medievali.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. heraldus, cf. fr. héraut)
1. (în Evul Mediu) ofiţer însărcinat cu organizarea serbărilor, a turnirelor medievale, a transmiterii declaraţiilor de război etc.
2. (prin ext.) cel care anunță un eveniment; anunțător, mesager.