Parte de vorbire: s.f.
Origine: (turnător + -ie)
1. atelier, secție, întreprindere unde se execută operații de turnare a metalelor în forme.
2. meseria turnătorului; tehnica turnării metalelor.
3. (fam. și fig.) activitate de informator; pâră, denunț.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérateur)
2. maşină de lucru în turnătorie pentru afânarea amestecului de formare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. broche)
1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc.
2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare.
3. schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie.
4. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor.
5. unealtă folosită la maşina de broşat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crochet)
1. dispozitiv, instrument în formă de cârlig.
2. ac lung cu vârful în formă de cârlig cu care se lucrează diferite împletituri (dantele) din aţă, lână etc.
3. tijă prevăzută cu o lamă, servind la îndepărtarea pământului rămas într-o formă de turnătorie.
4. piesă de oţel de forma unui cui cu cap lăţit cu găuri, în solidarizarea îmbinărilor de lemn.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. dessablage)
1. (turnătorie) îndepărtarea nisipului care a fost folosit pentru formarea matriței în care a fost turnată o piesă de metal; desablare.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. électrométallurgiste)
1. specialist în electrometalurgie, ramură a metalurgiei care folosește procedeele electrolitice sau electrotermice.
2. muncitor de turnătorie într-o oțelărie electrică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fonderie)
1. instalaţie metalurgică în care se topesc minereurile pentru a se extrage din ele metalele; topitorie, turnătorie.