tușerism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie:

1. neputința de a renunța la dorința acută de a atinge corpul unei femei, în special sânii sau chiar organul genital, fără consimțământul acesteia.

tușeu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. touché)

1. (med.) examinare prin palpare a unui organ intern, spre a se constata starea sănătății lui; tact.
2. senzație produsă de pipăirea cu mâna a unei țesături pentru a-i constata gradul de finețe.
3. manieră de a apăsa tastele la un instrument cu claviatură (la pian).
4. fel de a aplica culorile în pictură.

antitusiv, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. antitussif)

1. (remediu) destinat combaterii tusei și limitării efectelor acesteia.

bronșic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bronchique)

1. referitor la bronhii; bronhic.
2. (med.) astm ~ = boală inflamatorie cronică a bronhiilor care se manifestă prin crize de sufocare, dificultăți de respirație, respirație șuierătoare, tuse etc.

bronșită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bronchite)

1. inflamație a bronhiilor, manifestată prin tuse.

cartușerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cartoucherie)

1. secție într-un arsenal unde se fabrică și se depozitează cartușele.

cartușieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cartouchière)

1. cutie de piele etc. la centură, în care se țin cartușe.
2. bandă de piele sau de pânză pe care se poartă cartușele de vânătoare.

cașa

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kascha)

1. stofă din lână cu tușeu moale, vopsită în culori deschise.