serotin; tardiv; târziu

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT serotinus; tardivus; tardus; serus
2. FR sérotin; tardif; en arrière-saison
3. EN serotinal; serotinous; late-coming; late; slow; tardig
4. DE spät; spätzeitig; verspätet
5. RU поздно; поздний; зaпоздaлый
6. HU késői, későn virágzó, későn termő; késedelmes; késő

toamna târziu

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT serus autumnis
2. FR arriere-automne
3. EN late-autumn
4. DE Spätherbst
5. RU поздняя осень
6. HU késő ősz

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

brunch

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. brunch)

1. masa de dimineață luată mai târziu, ținând loc atât de mic dejun cât și de prânz.

comparativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. comparatif, lat. comparativus)

1. bazat pe comparație; pentru o comparație.
2. metodă ~ă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, constând în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea metodică a unor fapte corespunzătoare de mai târziu din diferite limbi existente; gramatică ~ă = disciplină care studiază, prin comparație, structura gramaticală a limbilor înrudite.
3. (gram.) grad ~ (și s. n.) = formă a adjectivului și a adverbului care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea între mai multe obiecte.

crizantemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chrysamthème)

1. plantă decorativă din familia compozeelor, cu flori mari și frumoase de diferite culori, care înflorește toamna târziu; tufănică.

epulon

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. épulon, lat. epulo)

1. (la romani) preot însărcinat cu organizarea solemnităților religioase publice, a ospețelor sacre și, mai târziu, a jocurilor publice.
2. (în Roma antică) preot care era responsabil de banchetele și festivitățile care precedau sau închideau jocurile de circ.

fotoblast

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. photoblaste)

1. lăstar dezvoltat subteran, care se adaptează mai târziu la viața aeriană din mediul luminos.