tăvălugi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (tăvălug)

1. a trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum.
2. a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul.
3. (var.) a tăvăluci, (reg.) a tăfălugi, (reg.) a trăvălugi.

cilindru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cylindre, lat. cylindrus)

1. s. m. corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale.
2. corp în formă de sul.
3. ~ri urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrită; ~ central = țesut central din structura internă a rădăcinii și a tulpinii plantelor vasculare.
4. piesă în formă de tub din componența unui motor în care se deplasează pistonul.
5. piesă grea a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valț o ~ compresor = tăvălug.
6. s. n. joben.

colergang

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kollergang)

1. moară cu tăvălugi verticali, folosită la măcinare în industria pigmenților și a coloranților.

rulou

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. rouleau)

1. cilindru de lemn sau de metal care servește ca suport pentru deplasarea pieselor grele prin rostogolire.
2. sul subțire de lemn pe care se înfășoară transperantul de la ferestre.
3. sul de hârtie sau de carton în care se păstrau în trecut diplomele și documentele de formate mari.
4. (poligr.) cilindru elastic impregnat cu cerneală.
5. tăvălug, cilindru de presat.
6. cilindru de cauciuc imprimat cu modele, la zugrăvit.
7. (text.) valț pentru aplicarea masei de încleiere.
8. obiect, material înfășurat în formă de sul.
9. preparat culinar din carne sau aluat umplut cu frișcă ori cu cremă, care se rulează.
10. (arhit.) motiv ornamental constând din șiruri curbe de vute care se încastrează unele în altele.
11. pieptănătură femeiască în care părul este înfășurat ca un sul.

tandem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. tandem)

1. bicicletă cu tracțiune dublă pentru două persoane, având șeile așezate una în spatele celeilalte.
2. cabrioletă descoperită, trasă de doi cai înhămați unul după altul.
3. cilindru compresor mecanic cu două tăvăluguri, egale ca mărime, ca formă și greutate.
4. poziție de montare a două sisteme tehnice care lucrează împreună, astfel încât axele lor longitudinale să fie în prelungire.
5. (fam.) asociație de două persoane (nedespărțite).

ciomag

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (tc. çomak, çumak)

1. băț gros (noduros), uneori cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă, măciucă, ghioagă.
2. lovitură, bătaie cu bâta.
3. tăvălug de treierat.
4. (pop.) organ genital al armăsarului (sau al calului).
5. (fig.) a ști de ~ = a ști de frică.

tăvălugi

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (tăvălug)

1. a trece cu tăvălugul peste arătură sau peste pietrișul unui drum.
2. a strivi bulgării unui drum sau a netezi și a îndesa pământul cu tăvălugul.
3. (var.) a tăvăluci, (reg.) a tăfălugi, (reg.) a trăvălugi.