Dictionar

Rezultate secundare (Ultim):

Ultim, -ă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. ultimus, it. ultimo)

1. cel din urmă.

2. ~a oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă ştiri sosite la redacţie.


Ultimatum

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ultimatum, germ. Ultimatum)

1. cerere categorică, care nu admite discuţii şi obiecţii, de a îndeplini o condiţie pusă sub ameninţarea folosirii forţei sau altor represiuni.

2. hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt.


Ultimo

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. ultimo)

1. în ultimul rând; în ultimă instanţă.

2. (muz.) ~a volta = ultima dată.


Ultimogenitură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ultimogéniture)

1. regim al unor societăți în care ultimul născut dintre frați are drept de moștenire.

2. (antonim) primogenitură.


Aalenian, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. aalénien)

1. I. din primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului inferior).

2. care aparține aalenianului, specific aalenianului; care se referă la această perioadă.

3. II. primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior.


Abdomen

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., lat. abdomen)

1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace şi bazin.

2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).


Abioseston

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Acceptabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.

2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.

3. (lingvistică) însuşirea unui enunţ de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție nu fie nici agramaticală, nici asemantică.

4. (antonim) inacceptabilitate.


Acheulean, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acheuléen)

1. (din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior.