Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. humanus)
1. referitor la om sau la omenire; caracteristic omului; omenesc.
2. geografie ~ă = antropogeografie.
3. (şi adv.) cu dragoste de oameni, omenos, bun, blând.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. humanisme, germ. Humanismus)
1. mișcare culturală și orientare progresistă a gândirii din epoca Renașterii, apărută ca expresie a luptei împotriva feudalismului și scolasticii, care a însemnat o puternică afirmare a preocupării față de om, promovând, în opoziție cu ideologia și cultura medievală, o cultură militând pentru dezvoltarea multilaterală a personalității, pe baza culturii antice.
2. ansamblul ideilor și concepțiilor care exprimă aprecierea demnității și libertății omului, grija față de om și de valorile materiale și spirituale ale existenței sale, caracterizat prin cerința dezvoltării continue și multilaterale a personalității umane.
3. (prin ext.) atitudine, manifestare umanitară sau umană.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. humaniste)
1. artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. humaniste)
1. I. care aparține umanismului, privitor la umanism.
2. care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic.
3. II. adept, partizan al umanismului.
4. elev de liceu care urmează secția umanistică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. humanistisch)
1. umanist.
2. învăţământ ~ = învăţământ având la bază studiul limbilor clasice; ştiinţe ~ce = ştiinţe care studiază aspectele culturii umane în general sau ale celei clasice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. humanitaire)
2. care se preocupă de interesele, de binele omenirii; plin de umanitate.
3. care se străduiește să ușureze omenirea aflată în suferință, să vină în ajutorul oamenilor aflați în nevoie, aflați în suferință.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., lat. abdomen)
1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace şi bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablation, lat. ablatio)
1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui gheţar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanţă din cauza încălzirii sale până la incandescenţă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. abrutir)
1. tr., refl. a face să-şi piardă, a-şi pierde însuşirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abrutissant)
1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. activisme)
1. atitudine care pune accentul pe nevoile vieţii.
2. doctrină potrivit căreia spiritul uman trebuie să se angajeze în acţiune pentru realizările materiale şi spirituale ale societăţii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actionnalisme)
1. analiză ce se bazează, în explicarea dinamicii vieţii sociale sau a naturii umane, pe conceptul de acţiune.