Dictionar

Rezultate secundare (Uman):

Uman, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. humanus)

1. referitor la om sau la omenire; caracteristic omului; omenesc.

2. geografie = antropogeografie.

3. (şi adv.) cu dragoste de oameni, omenos, bun, blând.


Umanism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. humanisme, germ. Humanismus)

1. mișcare culturală și orientare progresistă a gândirii din epoca Renașterii, apărută ca expresie a luptei împotriva feudalismului și scolasticii, care a însemnat o puternică afirmare a preocupării față de om, promovând, în opoziție cu ideologia și cultura medievală, o cultură militând pentru dezvoltarea multilaterală a personalității, pe baza culturii antice.

2. ansamblul ideilor și concepțiilor care exprimă aprecierea demnității și libertății omului, grija față de om și de valorile materiale și spirituale ale existenței sale, caracterizat prin cerința dezvoltării continue și multilaterale a personalității umane.

3. (p. ext.) atitudine, manifestare umanitară sau umană.


Umanist, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. humaniste)

1. adj., s. m. f. (adept) al umanismului; de domeniul culturii clasice; umanistic.

2. s. m. artist, gânditor aparţinând umanismului Renaşterii; cărturar din epoca Renaşterii care studia operele antichităţii.


Umanistic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. humanistisch)

1. umanist.

2. învăţământ ~ = învăţământ având la bază studiul limbilor clasice; ştiinţe ~ce = ştiinţe care studiază aspectele culturii umane în general sau ale celei clasice.


Umanitar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. humanitaire)

1. care privește umanitatea.

2. care se preocupă de interesele, de binele omenirii; plin de umanitate.

3. care se străduiește ușureze omenirea aflată în suferință, vină în ajutorul oamenilor aflați în nevoie, aflați în suferință.

4. (anton.) antiumanitar.


Umanitarism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. humanitarisme)

1. concepţie, atitudine pătrunsă de dragoste faţă de oameni; umanitate (2).


Ablaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablation, lat. ablatio)

1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.

2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.

3. reducere a masei unui gheţar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.

4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanţă datorită încălzirii sale până la incandescenţă.


Abrutiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. abrutir)

1. tr., refl. a face să-şi piardă, a-şi pierde însuşirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.


Activism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. activisme)

1. atitudine care pune accentul pe nevoile vieţii.

2. doctrină potrivit căreia spiritul uman trebuie se angajeze în acţiune pentru realizările materiale şi spirituale ale societăţii.


Acţionalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actionnalisme)

1. analiză ce se bazează, în explicarea dinamicii vieţii sociale sau a naturii umane, pe conceptul de acţiune.


Alienant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aliénant)

1. care alienează, dezumanizează individul.


Anatomie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anatomie, lat., gr. anatomia)

1. ştiinţă care se ocupă cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal.

2. disecţie.

3. structura internă a unui organism sau organ.

4. formă exterioară a unui corp.

5. (fig.) studiu, analiză minuţioasă.