Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. humanisme, germ. Humanismus)
1. mișcare culturală și orientare progresistă a gândirii din epoca Renașterii, apărută ca expresie a luptei împotriva feudalismului și scolasticii, care a însemnat o puternică afirmare a preocupării față de om, promovând, în opoziție cu ideologia și cultura medievală, o cultură militând pentru dezvoltarea multilaterală a personalității, pe baza culturii antice.
2. ansamblul ideilor și concepțiilor care exprimă aprecierea demnității și libertății omului, grija față de om și de valorile materiale și spirituale ale existenței sale, caracterizat prin cerința dezvoltării continue și multilaterale a personalității umane.
3. (prin ext.) atitudine, manifestare umanitară sau umană.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. humaniste)
1. artist, gânditor care aparține umanismului Renașterii; cărturar din epoca Renașterii, care studia operele Antichității.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. humaniste)
1. I. care aparține umanismului, privitor la umanism.
2. care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic.
3. II. adept, partizan al umanismului.
4. elev de liceu care urmează secția umanistică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. humanistisch)
1. umanist.
2. învăţământ ~ = învăţământ având la bază studiul limbilor clasice; ştiinţe ~ce = ştiinţe care studiază aspectele culturii umane în general sau ale celei clasice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. humanitaire)
2. care se preocupă de interesele, de binele omenirii; plin de umanitate.
3. care se străduiește să ușureze omenirea aflată în suferință, să vină în ajutorul oamenilor aflați în nevoie, aflați în suferință.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. humanitarisme)
1. concepţie, atitudine pătrunsă de dragoste faţă de oameni; umanitate (2).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. abrutir)
1. tr., refl. a face să-şi piardă, a-şi pierde însuşirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abrutissant)
1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aliénant)
1. care alienează, dezumanizează individul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (animaliza)
1. acţiunea de a (se) animaliza; dezumanizare.
2. tratament chimic al fibrelor textile vegetale pentru a le da proprietăţi specifice fibrelor de natură animală.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (fr. bestialiser)
1. a deveni bestial; a arăta instincte de bestie; a se animaliza.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Byzantinistik)
1. ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin; bizantinologie.