OK
X
umanist
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. humaniste)
1.
artist,
gânditor
care
aparține
umanismului
Renașterii;
cărturar
din
epoca
Renașterii,
care
studia
operele
Antichității.
umanist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. humaniste)
1.
I.
care
aparține
umanismului,
privitor
la
umanism.
2.
care
este
de
domeniul
culturii
clasice,
care
se
consacră
studiului
operelor
clasice
greco-latine;
umanistic.
3.
II.
adept,
partizan
al
umanismului.
4.
elev
de
liceu
care
urmează
secția
umanistică.
umanistic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (germ. humanistisch)
1.
umanist.
2.
învățământ
~
=
învățământ
având
la
bază
studiul
limbilor
clasice;
științe
~ce
=
științe
care
studiază
aspectele
culturii
umane
în
general
sau
ale
celei
clasice.
bizantinistică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (germ. Byzantinistik)
1.
ramură
interdisciplinară
a
științelor
umanistice
care
se
ocupă
cu
istoria,
cultura,
portul,
religia,
arta,
știința,
economia
și
politica
Imperiului
Bizantin;
bizantinologie.
dezumanizant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (dezumaniza + -ant, fr. déshumanisant)
1.
care
dezumanizează;
care
înlătură
toată
umanitatea.
2.
(antonime)
umanizant,
umanist.
fizicalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. physicaliste)
1.
I.
referitor
la
fizicalism,
doctrină
empiristă
care
consideră
limbajul
fizicii
ca
fiind
universal,
potrivit
pentru
toate
științele,
chiar
și
pentru
cele
umaniste.
2.
II.
adept
al
fizicalismului.
funcționalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fonctionnalisme)
1.
curent
de
gândire
care
studiază
faptele
sociale
și
de
cultură
în
totalitatea
lor
și
în
interrelațiile
acestora,
urmărindu-se
aspectele
funcționale
în
întreaga
lor
complexitate.
2.
direcție
de
cercetare
în
științele
exacte,
ca
și
în
cele
umaniste,
care
consideră
obiectul
lor
de
studiu
în
calitatea
lui
de
sistem,
ale
cărui
elemente
alcătuitoare
se
condiționează
reciproc.
3.
(lingv.)
teorie
care
acordă
funcțiilor
o
importanță
deosebită
pentru
descrierea
limbilor.
4.
direcție
în
arhitectura
contemporană
care
cere
ca
forma
unui
material
de
construcție
să
fie
determinat
de
destinația
acestuia.
funcționalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. fonctionnaliste)
1.
I.
care
se
referă
la
funcționalism,
în
științe
umaniste,
arhitectură
sau
lingvistică.
2.
care
aderă
la
funcționalism.
3.
II.
adept
al
funcționalismului.
literă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. littera)
1.
semn
grafic
care
corespunde,
în
general,
unui
fonem
al
limbii;
semn
din
alfabet.
2.
(fig.)
înțelesul
strict
formal
al
unui
text.
3.
~a
legii
=
exact
așa
cum
prevede
legea;
a
rămâne
~
moartă
=
a
rămâne
fără
nici
o
urmare.
4.
(pl.)
studiul
literaturii;
științele
umaniste.
5.
om
de
~e
=
literat.