Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. humanistisch)
1. umanist.
2. învăţământ ~ = învăţământ având la bază studiul limbilor clasice; ştiinţe ~ce = ştiinţe care studiază aspectele culturii umane în general sau ale celei clasice.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Byzantinistik)
1. ramură interdisciplinară a științelor umanistice care se ocupă cu istoria, cultura, portul, religia, arta, știința, economia și politica Imperiului Bizantin; bizantinologie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. moderne, it. moderne, lat. modernus)
1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului.
2. limbă ~ă = limbă vie, care se vorbește în prezent.
3. (despre învățământ, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii și al disciplinelor umanistice.
4. în concordanță cu moda, la modă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. technologisme)
1. orientare sociologică contemporană care acuză societatea „industrială” sau cea „de consum” de alterarea personalităţii umane, a cunoaşterii şi a creaţiei de valori în domeniul umanistic, al artei etc., datorită excesului tehnologic.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. humaniste)
1. I. care aparține umanismului, privitor la umanism.
2. care este de domeniul culturii clasice, care se consacră studiului operelor clasice greco-latine; umanistic.
3. II. adept, partizan al umanismului.
4. elev de liceu care urmează secția umanistică.